sâmbătă, 27 decembrie 2014

Best Opel Spirit 2013

Scriu aici despre un trofeu. Cu destulă întârziere, dar cred că mai bine mai târziu decât niciodată.
Despre ce este vorba? Despre o recunoaştere a meritelor unor persoane deosebite.
Şi dacă mă gândesc mai bine, trofeul fizic nici nu este atât de important cât de importantă este recunoaşterea meritelor celui ce îl primeşte.
La ediţia 2013 a FelixOpel, întâlnirea naţională a pasionaţilor Opel am introdus ca tradiţie decernarea acestui titlu - trofeu. Şi o să continui această tradiţie câtă vreme voi reuşi să organizez acest event.

Ce înseamnă "Best Opel Spirit" ? Cred că nu mai este nevoie de nicio traducere.

Şi acum, dacă am terminat introducerea, sa vă prezint primul deţinător al acestui titlu.

Deţinătorul titlului şi trofeului Best Opel Spirit 2013 este Adrian Cornea din Arad. Pasionaţii Opel din Romania şi nu numai îl cunosc sub numele de "senator".
I-am acordat acest trofeu-titlu ca o recunoaştere a cunoştinţelor în materie de maşini Opel clasice. Ca o recunoştinţă pentru colecţia de maşini Opel clasice pe care le-a restaurat şi pe care urmează să le restaureze. Ca o recunoaştere a pasiunii sale pentru maşinile Opel. Ca o apreciere a participării lui la aproape toate întâlnirile naţionale ale pasionaţilor Opel. Nu în ultimul rând ca o recunoaştere a calităţilor umane ale acestui om.

Mai jos, admiraţi câteva fotografii de la decernarea trofeului, in 5 octombrie 2013.











Şi acum o să prezint câteva dintre Opelurile "senatorului" nostru.

Opel Monza Sport, 1979, 3000 cmc





Opel Senator B - Irmscher








Opel Rekord E




Opel Senator A - în curs de restaurare


Opel Manta A - în aşteptarea restaurării


Fiecare dintre aceste maşini are în spate o poveste frumoasă. Sper ca in timp să prezentăm şi aici aceste "povesti", odată cu povestea pasiunii lui Adrian.
Adi, mulţumesc pentru tot ce am învăţat de la tine în aceşti ani de pasiune comună. Şi pentru tot ce o să mai învăţ de acum inainte.

Later Edit: Acest material îl mai puteţi găsi şi pe www.ClubOpel.com, aici: http://www.clubopel.com/viewtopic.php?t=131448




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu